Îți mulțumesc pentru ocazia de-a fi om
și nu animal
Doamne
bărbat și nu femeie
cuvânt și nu tăcere
pământean și nu extraterestru
parcă
născut dintr-o pată de sânge
cea mai dură replică
a lui făt frumos dintre două lacrimi
leagăn mi-a fost o rană
iar viața cicatricea unui leagăn
viața lumii scâncet de copil
sunt cameleonul cu o mie de fețe
priap și cameleon
caut adevărul până la fundul prăpastiei
storc lumina din fiecare noapte de dragoste
dragă eva
sunt adam în rolul lui adam
Dumnezeu
se naște
cu
fiecare
cuvânt
însă
dragostea
înghite
totul
Costel Zăgan
Comentarii
Trimiteți un comentariu